Interviu cu primarul orașului Băicoi, despre noile proiecte pentru modernizarea unităților de învățământ

Interviu cu primarul orașului Băicoi, despre noile proiecte pentru modernizarea unităților de învățământ. Vezi ce a spus Marius Constantin.

– Domnule primar, înțeleg că sunteți în căutarea unor noi fonduri europene sau de la nivel național și aș vrea să ne precizați care sunt proiectele vizate.

– Spre deosebire de alți edili, am preferat să facem administrație încă de la începutul mandatului și nu ne-am concentrat activitatea în anul dinaintea alegerilor locale. Ceea ce facem este să respectăm o strategie de investiții, prin care am stabilit care sunt prioritățile orașului și pașii de realizat. Tocmai de aceea, chiar dacă nici măcar nu s-a făcut tranziția către noul mandat, care începe în luna octombrie, atunci când se va constitui și noul Consiliu Local, activitatea a continuat în ritm alert. Sunt sesiuni deschise, pentru atragere de fonduri europene, care nu țin cont de politică, de alegeri ș.a.m.d., așa că noi ne facem treaba pe linie de administrație. După cum știți, bugetul local nu ne permite prea multe lucruri, așa că una dintre priorități este să atragem fonduri extrabugetare. Noi nici măcar nu ne gândim să ne luăm concedii, tocmai pentru că vrem să depunem în timp util dosarele cu proiecte.

Primul proiect vizează Școala Dâmbu, pentru că acolo au fost ceva discuții, întrucât construcția era veche și nu mai prezenta siguranță, fiind inclusă în clasa de risc seismic I. Din acest motiv, am fost obligați să relocăm elevii din acest corp de clădire în grădinița din același cartier. Părinții sunt nerăbdători și vor să refacem școala, chiar dacă la un moment dat au crezut că vom abandona tot ce înseamnă învățământ primar în Dâmbu. Așa cum le-am promis, vrem să reabilităm clădirea, dar mai întâi trebuie să o consolidăm. Școala Dâmbu este prinsă în anexa Ministerului Educației, Programul Școli Sigure, la poziția 49. Proiectul prevede atât consolidare, cât și eficientizare energetică. Cât de repede se poate, vom elibera autorizație de construcție și vom demara lucrări în acest sens.

– Ce alte investiții aveți în vedere?

– O altă investiție pe care o abordăm cu prioritate este extinderea Grădiniței Băicoi, care funcționează cu 2 clase de program prelungit. Fiind vorba de o unitate de stat, costurile pentru plata hranei sunt mai mult simbolice pentru părinți, iar cererea este foarte mare din acest motiv. Vrem să extindem învățământul la 4 clase cu program prelungit, iar actuala clădire nu ne permite acest lucru. Printr-un proiect cu finanțare europeană, care va fi depus în viitorul apropiat, vom mări construcția, în paralel cu modernizarea corpului existent. Practic, la final vom avea o unitate de învățământ ultramodernă, care va asigura servicii de calitate.

Tot din acest an vom demara și reabilitatea corpurilor de grădiniță din Cartierul Dâmbu, Cartierul Țintea și Cartierul Liliești – zona blocuri. Grădinița din Tufeni a fost deja modernizată.

– Nu aveați în derulare un proiect pentru Grădinița din Liliești?

– Ba da, avem un proiect pe fonduri UE, câștigat în anul 2019, dar evaluarea financiară de la acea dată nu se mai potrivește cu costurile actuale, din cauza inflației, așa că la licitațiile pe care le-am organizat, cinci la număr, nu am primit nici măcar o singură ofertă. Nu s-a prezentat nimeni. Firmele de construcții nu au considerat prețul oferit ca fiind unul care să acopere toate cheltuielile și să garanteze profit. Aceleași probleme am întâmpinat și la reabilitarea Școlii Țintea, unde din fericire s-a prezentat o societate abia la a cincea licitație.

– Cu Școala Tufeni ce se întâmplă?

– Din păcate, deși am intenționat să o reabilităm, pentru că găsisem axe pe fonduri europene, care ne-ar fi permis acest lucru, legislația actuală ne interzice, deoarece a fost închisă pentru că nu mai realiza numărul minim de elevi pentru a sta deschisă.Nu putem aplica niciun proiect european, care prevede că odată accesași banii trebuie să ai activitate acolo în următorii 5 ani. Școala va fi demolată, iar pe terenul de acolo vom construi o zonă de recreere, respectiv un teren de sport sintetic, câteva mese de tenis etc. Elevii au fost relocați la Școala Dimitrire Ghenoiu, iar administrația locală le acoperă costurile de transport. De altfel, vom moderniza și această clădire, tot pe fonduri europene.

Ziarul de Ploiești

interviu primar Baicoi Marius Constantinmodernizare scoli Baicoi
Comments (0)
Add Comment