Interviu cu primarul orașului Băicoi, despre impactul măsurilor de austeritate asupra unităților de învățământ

Interviu cu primarul orașului Băicoi, despre impactul măsurilor de austeritate asupra unităților de învățământ. Vezi ce spune Marius Constantin despre cererea Guvernului de comasare. 

– Domnule primar, am văzut că au apărut măsuri ale executivului, prin care se încearcă o reducere a cheltuielilor și în învățământ. Ce impact vor avea asupra unităților școlare din oraș?

– Da, așa este, din păcate Guvernul încearcă prin niște măsuri care nu prea au logică să rezolve problemele de deficit financiar ale acestei țări. După cum bine ați remarcat, vedem că măsurile respectiv afectează două domenii foarte importante, respectiv sănătatea și învățământul. Soluțiile găsite pentru sistemul educațional au fost acelea de comasare a unităților cu mai puțin de 500 de elevi, de creștere a normei didactice, de modificare a programei, de reducere sau tăiere completă a burselor, de înghețare a salariilor etc. Profesorii sunt deja într-o agitație și vedem că anunță boicotarea începutului de an școlar, pentru că nu mai înțeleg nimic din această așa-zisă reformă. Vreau să vă dau un exemplu: un director adjunct de la Liceul Tehnologic din Băicoi a fost obligat să renunțe la această funcție, deși avea rezultate bune, pentru că dacă rămânea, conform măsurilor  impuse de Guvernul României, pierdea undeva la 1700 de lei din salariu, deoarece i se reducea automat din numărul de ore pe care le putea preda elevilor. Vă dați seama că toate aceste lucruri bulversează. E greu să înțeleagă cadrele didactice, e greu să înțelegem și noi, ca primari, unele măsuri par aberante.

– Ce se întâmplă cu unitățile care nu mai pot avea personalitate juridică, dacă nu au minim 500 de elevi? Există vreun impact în Băicoi?

–  Da, cu toții am auzit de comasări, din cauza acestei noi reguli. Și noi suntem într-o astfel de situație, dar totuși impactul nu e unul semnificativ și vă explic și de ce. Școala din Liliești are doar 470 de elevi, așa că pentru o diferență de 30 de copii nu mai putea să aibă personalitate juridică. Am considerat că unitatea este una importantă și că trebuie să rămână în continuare în forma de organizare actuală, așa că am trecut în subordinea ei toate grădinițele din oraș, care anterior aveau o personalitate juridică separată. Nu umblăm deloc la sediile actuale, care rămân aceleași, adică elevii vor învăța în aceleași locații și în noul an școlar. Se schimbă doar forma de organizare managerială, în sensul că vor avea acum un director comun, un contabil comun, un secretar comun etc.  Pe noi nu ne afectează prea tare această măsură, deoarece nu se desființează prea multe posturi. De exemplu, contabilul avea o jumătate de normă la Școala Liliești și cealaltă jumătate la grădinițe. Practic va avea acum o normă întreagă. Directorul care era înainte la grădinițe va deveni director adjunct pe noua personalitate juridică.

– A apărut, la un moment dat, o măsură de interzicere a cumulării salariului și a pensiei de stat. Profesorii care doresc să predea după vârsta de pensionare ar fi trebuit să aleagă. Aveți astfel de situații în Băicoi?

– Da, în mod evident avem profesori care predau și care sunt și pensionari, pentru că la unele materiii este foarte greu să găsești oameni bine pregătiți. De asemenea, sunt materii unde norma didactică prevede așa de puține ore de predare, că nu se înghesuie nimeni pe acel domeniu. Cred că este o situație întâlnită la nivel național. Din fericire, am văzut că respectiva măsură s-a amânat, mai ales că o situație asemănătoare avem și în domeniul medical, unde există de asemenea un deficit de cadre. La Spitalul Băicoi, avem medici pensionari pe zona de gardă, pentru că cei tineri sunt foarte solicitați și refuză.

– Cum vor găsi elevii unitățile de învățământ, dacă nu apare vreo grevă generală?

– Ca în fiecare an, noi am început să pregătim unitățile imediat după terminarea anului școlar 2024-2025, pentru a avea timp. S-a făcut curățenie, s-a reabilitat acolo unde a fost cazul, dar vreau să vă spun că în general clădirile de învățământ din oraș arată bine, deoarece am tot avut proiecte finanțate de la bugetul de stat, din fonduri europene sau din sponsorizări pentru modernizarea lor. Școala Liliești este printre cele mai moderne din țară, Școala Țintea a fost reabilitată, Liceul a fost reabilitat. Singura problemă este că ne trebuie o grădiniță nouă, pentru că avem cereri pentru susținerea unui program prelungit, pe care în prezent nu le putem acoperi. Așadar, suntem pregătiți să îi primim pe copii pe 8 septembrie și sper că impasul actual va fi depășit, prin negocieri între Guvern și sindicate. Noi, ca administrație locală, suntem de partea profesorilor.

– Știm că, în ultimii ani, Primăria Băicoi a reușit să premieze elevii cu rezultate bune la olimpiade. Ținând cont că trăim vremuri de austeritate, veți mai reuși să faceți acest lucru în noul an școlar?

– Cu siguranță că da! Sumele alocate sunt unele destul de consistente, pentru că avem mulți copii deștepți și muncitori. Avem un copil, de exemplu, care a primit 3800 lei, pentru că a mers la mai multe olimpiade și a venit cu premii sau mențiuni. Ne menținem sprijinul față de educație și încurajăm elevii din Băicoi să depună eforturi, în acest sens, pentru că efortul lor în plan școlar este recompensat. Anul acesta am dat, în total, premii de peste 100.000 de lei.

Ziarul de Ploiești

interviu primar BaicoiMarius Constantin primar Baicoiunitati invatamant oras Baicoi
Comments (0)
Add Comment