Edilul a dorit să ne transmită ultimele noutăți.
– Domnule primar, din păcate înțeleg că situația s-a agravat din nou în oraș, din punct de vedere al creșterii numărului de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Ce informații aveți?
– Într-un timp destul de scurt, de la declanșarea valului patru, am ajuns să trecem rapid la o rată de incidență de peste 6 la mia de locuitori, luni, iar astăzi, din raportarea DSP Prahova, rezultă că am depășit și pragul de 7,5, nivel de la care apar restricții suplimentare. Este o evoluție neașteptată, care ne pune pe gânduri și care necesită măsuri ferme pentru combaterea virusului. Situația este gravă, pentru că oamenii se îmbolnăvesc și pun în pericol rudele, dar și alte persoane cu care intră în contact. Acest lucru se reflectă și la camera de gardă a Spitalului Orășenesc, luată cu asalt de bolnavi. Urmarea este că paturile disponibile sunt deja ocupate, pe secția noastră unde tratăm pacienți cu coronavirus. Ba mai mult, ar urma să primim pacienți și din alte localități limitrofe.
– Unitatea medicală va continua să trateze și pacienți care nu au COVID-19?
– Din punctul meu de vedere ar fi obligatoriu, deoarece nu ne dorim să trecem prin experiența anului trecut, când am fost nevoiți să închidem toate celelalte secții. Vrem să tratăm local bolnavii de coronavirus din Băicoi, ca să nu îi punem pe drumuri, motiv pentru care le punem la dispoziție 30 de paturi, dar în același timp vrem să avem grijă și de pacienții care manifestă alte boli. Dar vedeți că pot să apară o serie de decizii de la nivel central – deja Ministerul Sănătății a anunțat că toate internările și operațiile neurgente se amână cu 30 de zile – dar și de la nivel județean. Sper să nu se întâmple așa, pentru că unitatea noastră preia și cazurile de boli infecțioase din județ, în condițiile în care secția de specialitate a Spitalului Județean de Urgență Ploiești (de la Movila) este dedicată exclusiv pentru pacienții care au COVID-19. Deci presiunea pe Spitalul Orășenesc Băicoi este una mult mai mare ca de obicei. Suntem deschiși în a da o mână de ajutor, dar vrem să primim la rândul nostru ajutor din partea autorităților prahovene.
– Ce aduce în plus, ca și restricții, rata de incidență de 7,67 la mia de locuitori, așa cum a fost ea raportată astăzi pentru orașul Băicoi?
– În primul rând, masca se poartă obligatoriu în spații închise, dar și în aer liber, în toate spațiile publice. Și chiar dacă unii ignoră această regulă, i-aș ruga să nu o mai facă, atât pentru binele familiei lor, dar și al întregii comunități. Ca și noutate, se introduce – între orele 20:00 și 5:00 – carantina de noapte. În acest interval orar, pe raza orașului se pot deplasa fără restricții doar cei vaccinați și care pot prezenta un certificat în acest sens, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore, precum și cei care au trecut prin boală și care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi, ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2. Ceilalți locuitori vor putea să circule doar dacă prezintă adeverință de salariat, care confirmă faptul că lucrează în schimbul III, sau declarații pe propria răspundere, unde se precizează un motiv bine întemeiat. Sunt câteva excepții pentru cei care merg la spital sau să se vaccineze. Persoanele bolnave trebuie să anunțe, însă, la 112.
– Înțeleg că s-a aglomerat din nou Centrul de vaccinare din Băicoi. Unele persoane nu au găsit înțelegere să fie primite fără programare, deși autoritățile centrale au spus că nu e nevoie neapărat. Ce se întâmplă?
– Da, oamenii au dreptate, pentru că există această campanie că se vaccinează fără programare. Din păcate, realitatea în teren e un pic diferită, în sensul că nimeni nu îi anunță că nu sunt suficiente doze de vaccin și că nu putem acoperi cererea decât pentru persoanele care se programează din timp. Sper că problema se va rezolva, mai ales acum, când noile cazuri de infectări au explodat pur și simplu. Îmi cer scuze, așadar, celor nemulțumiți de centrul de vaccinare din Băicoi, dar întâmpinăm problema menționată, în condițiile în care acum adresabilitatea nu mai este de 5- 10 solicitări/ zi, ca înainte de valul patru al epidemiei, ci de 10 -12 ori mai mare. Facem apel și la factorii de decizie de la nivel județean, să ne ajute în acest sens.
Ziarul de Ploiești