Inspectoratul General cere de la ISU Prahova un raport privind controalele şi sancţiunile aplicate la Ferma Dacilor

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a solicitat ISU Prahova prezentarea unui raport preliminar referitor la controalele efectuate la Ferma Dacilor, unde marţi a izbucnit un incendiu, soldat, până la acest moment, cu şase morţi, doi răniţi şi doi dispăruţi.

În urma tragicului eveniment produs în această dimineaţă la un operator din judeţul Prahova, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a solicitat ISU Prahova prezentarea unui raport preliminar referitor la controalele efectuate, inclusiv deficienţele constatate şi sancţiunile aplicate, dacă acestea există, precum şi măsurile dispuse de personalul de specialitate în scopul remedierii deficienţelor constate la nivelul spaţiilor aparţinând operatorului economic cu funcţiuni de cazare situat în localitatea Tohani din judeţul Prahova, în timpul verificărilor efectuate”, a transmis, marţi seară, IGSU, într-un comunicat de presă.

Sursa citată a precizat că acest raport a fost solicitat şi de şeful DSU, dr. Raed Arafat.

Va face obiectul unei analize ample, alături de specialişti ai Inspecţiei de Prevenire din cadrul IGSU. Datele prezentate vor contribui la crearea unui imagini obiective asupra activităţilor derulate de ambele părţi, îndatoririle şi obligaţiile aferente fiecărui sector de activitate, în scopul protejării vieţii şi a bunurilor cetăţenilor”, a mai transmis IGSU.

Instituţia a precizat că, în cazul în care vor fi constatate nereguli sau deficienţe în îndeplinirea atribuţiilor, vor fi dispuse măsurile care se impun.

Pe fir ar fi intrat și procurorii DNA, care ar urma să redeschidă un dosar (clasat în martie 2023) privind funcţionarea fără autorizaţie de securitate la incendiu a Fermei Dacilor. Cauza are legătură cu faptul că, în 2019, la pensiunea care a ars, a fost organizată o masă de protocol oferită chiar de conducerea Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova.

CITEȘTE ȘI:

Sindicatul polițiștilor din IPJ Prahova obținuse, printr-un parteneriat, reducere pentru membrii săi la Ferma Dacilor

Ziarul de Ploiești

ancheta penala incendiu Ferma DacilorISU Prahova raport Ferma Dacilor
Comments (0)
Add Comment