Începând cu luna iulie, contribuabilii din Florești pot plăti online taxe și impozite locale, dar și amenzi. Tot ce trebuie să facă este să intre pe ghișeul.ro.
Măsura se aplică de la 1 iulie 2024 și este disponibilă atât pentru persoane fizice, cât și pentru persoane juridice.
CL Florești a aprobat această variantă de plată online, care ușurează încasarea dărilor la bugetul local, pentru cei care nu vor să se deplaseze până la sediul fiscului.
Plățile se pot face prin crearea unui cont cu parolă, dar și fără autentificare, într-o rubrică aferentă.
Contribuabilii trebuie să aleagă județul Praahova, ce vor să achite, apoi să menționeze în căsuța cu “Instituție*” Florești.
Pentru identificare se menționează numele persoanei/ firmei, apoi se introduce codul numeric personal (CNP-ul) sau codul fiscal.
De asemenea, trebuie precizat un email personal sau de societate, unde se va transmite automat confirmarea plății.
Conform autorităților comunei, la data de 1 iulie 2024 la bugetul local s-au încasat aproximativ 60% din sumele previzionate pentru taxe și impozite.
Ziarul de Ploiești