Teamnet va furniza tablete şi suporturi în valoare de aproape 30 milioane de lei.
STS vrea să cumpere maximum 23 de mii de tablete și 20 de mii de suporturi pentru tablete și acte de identitate.
Se estimează că vor fi atribuite trei contracte: primul la semnarea acordului-cadru, un al doilea contract în perioada ianuarie-februarie 2016, respectiv un al treilea contract în perioada iulie-august 2016.
Aplicaţia dezvoltată de STS va fi instalată pe tablete, iar operatorii vor scana datele actelor de identitate ale celor care vor merge la vot. Tabletele cumpărate de STS sunt parte a unui sistem informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal. Mai exact, la anumite intervale de timp, veţi primi informaţii despre prezenţa alegătorilor la urne şi va fi verificat modul în care este exercitat dreptul de vot. În plus, vor fi introduse, verificate şi transmise electronic procesele verbale cu rezultatele votării.
sursa: Digi24