Garda de Mediu Prahova a anunţat că a dat din nou amenzi rafinăriilor care funcţionează în arealul municipiului Ploieşti, sancţiunile fiind aplicate ”în urma numeroaselor sesizări privind disconfortul olfactiv” primite de la locuitorii municipiului.
COMUNICAT
În urma controalelor efectuate la cele trei rafinării din arealul Municipiului Ploiești, demarate ca urmare a numeroaselor sesizări privind disconfortul olfactiv resimțit în ultima perioadă de locuitorii orașului, Garda de Mediu Prahova a aplicat operatorilor care administrează rafinăriile sancțiuni contravenționale în cuantum total de 130.000 lei ( n.r. – anii trecuți, fiecare rafinărie primea o sancțiune de 100.000 de lei), în conformitate cu prevederile Legii 104/ 2011 privind calitatea aerului și a OUG 195/2005 privind protecția mediului.
Sancțiunile au fost aplicate pentru neasigurarea de către operatorii economici a măsurilor necesare astfel încât emisiile să nu determine perturbarea mediului din afara limitelor amplasamentelor .
Totodată Garda de Mediu Prahova a dispus în sarcina rafinăriilor controlate măsuri ca operațiunile de pe amplasament să fie realizate astfel încât emisiile și mirosurile să nu genereze o deteriorare a calității aerului dincolo de limitele amplasamentelor acestora.
Ziarul de Ploiești