Firma care livreaza laptele in scolile din Prahova a declarat starea de insolventa si fabrica a intrat in revizie

Programul guvernamental “Lapte şi corn” este suspendat temporar în judeţul Prahova în condiţiile în care firma Ecolact Prod Păuleşti, care furnizează laptele, a anunţat că fabrica este în revizie.

Vicepreşedintele cu atribuţii de preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, Bogdan Toader, a declarat presei, luni, că reprezentanţii firmei Ecolact au anunţat că instalaţiile sunt în revizie până la data de 15 ianuarie, astfel că cei peste 74.500 de elevi beneficiari ai programului nu vor primi în această perioadă niciunul dintre cele două produse cuprinse în program.

“Asocierea dintre producător şi furnizorii din program a solicitat (…) să furnizeze alt tip de lapte. Noi nu am fost de acord cu solicitarea dânşilor pentru că, dacă data trecută a fost un caz de forţă majoră, cu produsul suspect de o anumită bacterie care putea duce la îmbolnăvirea copiilor, acum e o situaţie apărută la societatea Ecolact care a intrat în revizie şi nu poate furniza produsul Muuna cu care a participat la procedura de achiziţie publică. Noi insistăm ca acest tip de produs să fie furnizat către elevi pentru că aşa au participat dânşii la procedură”, a spus Toader.

Acesta a arătat că dacă firma nu va mai putea furniza în continuare acest produs, poate fi pusă în aplicare prevederea privind rezilierea unilaterală a contractului, fapt care ar conduce la oprirea programului până la derularea unei noi proceduri de achiziţie.

‘”Decizia este ca în această perioadă să nu ajungă niciun tip de produs (în şcoli- n.r.) până pe data de 15 (ianuarie- n.r.), când firma îşi reia activitatea, pentru că ei, când au venit la procedură, au venit cu pachet. Pachetul nu s-a defalcat. (…) Se va rezilia contractul unilateral (dacă nu vor putea furniza laptele- n.r.), aducându-le la cunoştinţă că din acest contract survin penalităţi pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale”, a explicat Bogdan Toader.

Potrivit portalului instanţelor de judecată, firma Ecolact Prod a formulat la Tribunalul Prahova o cerere de deschidere a procedurii generale a insolvenţei, instanţa dispunând, la data de 22 decembrie, deschiderea acestei proceduri.

Iată ce au decis magistrații:

“Solutia pe scurt: Admite cererea de deschidere a procedurii generale a insolvenţei debitoarei ECOLACT PROD SRL, formulată de aceasta. În temeiul art. 71 din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. Dispune deschiderea procedurii generale a insolvenţei faţă de debitoarea ECOLACT PROD SRL. Califică drept declaraţii de creanţă cererile creditorilor BRD-GROUPE SOCIETE GENERALE SA BUCUREŞTI prin SUCURSALA PLOIEŞTI, ELECSTER OYJ, SC LACTATE BRĂILA SRL, PETRACHE GHEORGHE şi SC EXCELO MILK SRL, de deschidere a procedurii insolvenţei debitoarei. Califică drept declaraţie de creanţă cererea de intervenţie formulată de creditoarea SC EXCELO MILK SRL. Respinge cererea de intervenţie principală formulată de creditoarea ALVI PANIF PREST SERV SRL ca inadmisibilă. În temeiul art. 45 alin. 1 lit. d şi art. 73 din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Desemnează administrator judiciar provizoriu pe AEQUITAS INSOLVENCY IPURL, cu sediul în Bucureşti, str. Drumul Taberei, nr. 20, bl. C2, sc. 1, et. 7, ap. 31, Sector 6, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 din lege, cu o remuneraţie provizorie de 2.000 lei. Dispune administratorului judiciar să efectueze notificarea deschiderii procedurii tuturor creditorilor, debitorului şi Oficiului Registrului Comerţului pentru efectuarea menţiunii şi prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă şi într-un ziar de largă circulaţie, conform art. 99 şi 100 din lege. Fixează termenul pentru depunerea de către administratorul judiciar a raportului prin care să propună fie intrarea în procedura simplificată, fie continuarea perioadei de observaţie din procedura generală, conform art. 92 alin. 1 din lege, la data de 11.01.2016 şi pentru depunerea raportului asupra cauzelor şi împrejurărilor care au duc la apariţia insolvenţei debitorului, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, conform art. 97 alin. 1 din lege, la data de 01.02.2016. În temeiul dispoziţiilor art. 100 din Legea nr. 85/2014 fixează următoarele termene: a) termenul-limită de depunere de către creditori a opoziţiilor la sentinţa de deschidere a procedurii, pronunţată ca urmare a cererii formulate de debitor, în condiţiile art. 71 alin. 1, la 10 zile de la primirea notificării şi termen de soluţionare a opoziţiilor, care nu va depăşi 10 zile de la data expirării termenului de depunere a acestora; b) termenul-limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului, conform art. 100 lit. b din Legea nr. 85/2014, la 04.02.2016; c) termenul de verificare a creanţelor, de întocmire şi publicare în BPI a tabelului preliminar de creanţe, potrivit art. 100 lit. c din Legea nr. 85/2014, la 23.02.2016; d) termenul de definitivare a tabelului creanţelor, conform art. 100 lit. d din Legea nr. 85/2014, la 18.03.2016; e) 29.02.2016 – data primei şedinţe a adunării creditorilor, ora şi locul urmând a fi stabilite de administratorul judiciar desemnat, conform art. 100 lit. e din Legea nr. 85/2014. În temeiul dispoziţiilor art. 74 din lege, obligă debitorul să depună la dosarul cauzei actele şi informaţiile prevăzute de art. 67 alin.1 din lege, până la data de 04.01.2016. În temeiul dispoziţiilor art. 39 alin. 3 din lege, dispune deschiderea de către administratorul judiciar a unui cont bancar la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii. Pune în vedere administratorului judiciar să comunice prezenta hotărâre tuturor instanţelor în a căror circumscripţie îşi are sediul debitorul, precum şi băncilor la care acesta are deschise conturi bancare, în vederea suspendării tuturor acţiunilor judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor împotriva debitorului sau a bunurilor acestuia. Pune în vedere administratorului judiciar să întocmească un raport cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, conform art. 59 din lege. Fixează termen de judecată la data de 25.01.2016. Se citează creditoarea ENIPLAST SRL cu menţiunea de a achita taxă judiciară de timbru de 200 lei pentru opoziţie, sub sancţiunea anulării ca netimbrată, iar debitoarea ECOLACT PROD SRL şi creditorii BRD-GROUPE SOCIETE GENERALE SA BUCUREŞTI prin SUCURSALA PLOIEŞTI, SC LACTATE BRĂILA SRL, PETRACHE GHEORGHE şi SC EXCELO MILK SRL, cu o copie de pe opoziţie şi menţiunea de a formula întâmpinare în 10 zile de la comunicare. Cu apel în termen de 7 de zile de la comunicare pentru absenţi şi de la pronunţare pentru prezenţi. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Prahova. Dată în camera de consiliu. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22.12.2015.
Document: Încheiere finală (dezinvestire)    22.12.2015″

Ecolact PaulestiEcolact Prod insolventalapte scoli Prahovalaptele si cornul in PrahovaPăuleştistiri Prahova
Comments (0)
Add Comment