Filipeștii de Pădure: Primarul nou ales și membrii noului Consiliu Local au depus jurământul. Ceremonia a avut loc joi.
Pentru următorii patru ani, edilul-șef al comunei va fi Gabriel Frunză, cel care a ocupat, până recent, funcția de administrator public al localității.
„De astăzi, în slujba dumneavoastră! În primul rând vreau să le mulțumesc locuitorilor care mi-au acordat votul și încrederea lor, precum și politicienilor care mi-au susținut candidatura. Sper să nu îi dezamăgesc și, în acest sens, promit să fiu un primar onest și apropiat de oameni. Cu siguranță că vor urma 4 ani dificili, dar nu e ca și cum aș porni de la zero, deoarece în calitate de administrator public am învățat și rezolvat multe probleme alături de fostul edil Ciprian Morărescu. Am cunoștințele necesare, așadar, pentru ca administrația locală să continue tot ce a fost bun în mandatul trecut și să realizeze noi investiții. Aștept din partea consilierilor locali o colaborare sinceră, care nu să nu blocheze activitatea Primăriei Filipeștii de Pădure, iar în acest sens sper că vor fi responsabili.” – a declarat Gabriel Frunză.
Tot în cadrul ceremoniei de joi, au depus jurământul și membrii noului Consiliu Local, deja validați de instanță.
PSD + PUSL
- Stan Nicolae Constatin
- Costel Morărescu
- Chiriță Alexandra
- Musteață Daniela Maria
AUR
- Ungureanu Adrian Lucian
- Ciușdel Nicolae
- Ștarc Ciprian Gheorghe
- Zotescu Mihail
- Bodea Vasile
PNL
- Surugiu Vasile Georgel
- Știr Adrian
- Oprea Gheorghe Brăduț
- Milu Emilia
PMP
- Mîrzea Sebastian
Partidul România în Acțiune
- Bucurică Claudia Ligia
Mai lipsesc doi consilieri, care nu au fost încă validați: Unul de la PSD+PUSL, care va intra în locul lui Gabriel Frunză, și unul de la USR, care o va înlocui pe candidata care s-a retras din Consiliul Local.
Cât despre o eventuală colaborare între partide și, implicit, alegerea unui viceprimar, este prea devreme să ne pronunțăm, negocierile fiind în curs de desfășurare.
Ziarul de Ploiești