EXCLUSIV: Cum vor cei din administrația locală să dea drumul la apă caldă în Ploiești

EXCLUSIV: Cum vor cei din administrația locală să dea drumul la apă caldă în Ploiești, astfel încât oamenii să nu se revolte în prag de iarnă.

Mai marii orașului, care au înființat SC Termo Ploiești SRL, au de gând să folosească turbina pe gaze (TAG) de la CET Brazi, ca să atingă acest scop.

Momentan, bunul face parte din protocolul de predare-primire convenit cu CJ Prahova, așa că nu se poate umbla la el până la finalizarea detaliilor birocratice.

Turbina pe gaze nu a mai fost pornită de când au plecat cei de la Veolia și, în mod normal, trebuie testată, ca să se constate dacă funcționează sau nu. Ceea ce ar putea dura mai multe zile, mai ales că trebuie să se apeleze la o firmă din Belgia, agreată de producătorul utilajului, care îi asigură mentenanța.

De altfel, SC Termoficare Prahova SA (firma care a preluat sistemul și apoi i s-a reziliat contractul, la începutul lunii august) nici nu a preluat TAG-ul. Directorul societății, Mihai Savin, a confirmat pentru zdp.ro acest lucru.

Practic, nu se știe nici dacă instalația a ajuns oficial în posesia CJ Prahova, printr-un document de predare-primire semnat cu Veolia.

Surse din CET Brazi au declarat pentru zdp.ro că, după testare, turbina poate fi pornită și deveni funcțională complet într-un termen de minimum 6-7 zile (necesare pentru umplerea instalațiilor cu apă și atingerea unei presiuni de 6 bari, precum și pentru încălzirea apei ca să ajungă la temperatura optimă livrării).

Conform documentației tehnice, TAG-ul funcționează discontinuu, adică la un anumit număr de ore trebuie oprită pentru mentenanță. În plus, nu este indicat să o folosești în lunile geroase, ea fiind setată pentru o temperatură optimă de 18-20 de grade Celsius.

Atât primarul Andrei Volosevici, cât și alți reprezentanți din Primăria Ploiești și Consiliul Local au declarat că municipiul va avea apă caldă în jurul datei de 15 octombrie.

Vă reamintim că SC Termo Ploiești SRL nu a putut prelua, deocamdată, cazanul de apă fierbinte 2, pentru că acesta se repară pe banii Consiliului Județean Prahova. Abia după finalizarea operațiunii (care poate dura câteva săptămâni) el va fi cedat.

CITEȘTE ȘI: Consilierii locali chemați de urgență ca să voteze organigrama și statutul de funcții de la SC Termo Ploiești SRL

Ziarul de Ploiești

apa calda PloiestiSC Termo Ploiesti SRLturbina pe gaze CET Brazi
Comments (0)
Add Comment