EXCLUSIV: Conducerea TCE Ploiești susține că nu sunt motive reale pentru o grevă generală, după ce a citit știrea dată de zdp.ro.
La scurt timp după anunțul făcut de liderul de sindicat, Ion Mișcă, directorul general al societății de transport public din municipiu a avut o primă reacție.
Nicolae Alexandri a precizat, în exclusivitate pentru zdp.ro, că mișcarea de protest, anunțată pentru vineri 23 septembrie, este ILEGALĂ.
„Astăzi am avut o discuție în contradictoriu cu dl. Mișcă, dar nu m-a informat că ar vrea să declanșeze o grevă generală. Nu poate face acest lucru de unul singur. Greva ar fi nelegală, pentru că nu sunt motive reale. Aș fi înțeles dacă ar fi fost încălcat contractul colectiv de muncă, ceea ce nu este cazul. În plus, trebuia făcută o procedură de notificare, după care urma medierea la ITM Prahova. Dacă nu se ajungea la o înțelegere între noi și sindicat, abia atunci se putea declanșa o mișcare de protest. Îl avertizez pe dl. Mișcă să nu încerce mâine să blocheze transportul de călători din Ploiești” – a declarat directorul TCE Ploiești.
Acesta susține că a fost sunat și de primarul Andrei Volosevici, pentru a da explicații, dar că nu știa nimic în acest sens, până să apară informația din zdp.ro.
Societatea TCE Ploiești va face și un comunicat oficial, pe această temă, pe care îl vom publica.
Liderul de sindicat, Ion Mișcă a revenit și el cu un telefon, mărturisind că a fost contactat de conducerea Primăriei Ploiești, dar a refuzat să spună ce i-a fost transmis. Susține doar că a fost invitat, vineri dimineață, la o discuție.
UPDATE: COMUNICAT OFICIAL TCE PLOIEȘTI
Conducerea S.C. TCE S.A. nu a fost înștiințată până în momentul apariției informației în spațiul public despre existența vreunui conflict demuncă la nivelul societății. De altfel, însuși liderul Sindicatului Transportatorilor din Ploiesti, Mișcă Ion, a declarat public că nu a înștiințat conducerea societății despre acțiunea sa.
Totodată, luând la cunoștință despre anunțul făcut public de către Liderul Sindicatului Transportatorilor din Ploiești cu privire la declanșarea unei greve generale, Directorul General a contactat ceilalti membrii din Conducerea Sindicatului, care i-au confirmat că nu au știință despre acțiunea declanșată, anunțată și asumată public de către D-nul Mișca Ion.
Față de legalitatea acțiunii anunțate de Președintele Sindicatului Transportatorilor din Ploiești Mișcă Ion, menționăm că o grevă generală este ilegală fără a fi parcurse etapele prevăzute de Legea 62/2011 – Legea Dialogului Social. Pe cale de consecință considerăm nelegală și nejustificată acțiunea D-nului Președinte Mișcă Ion.
În ceea ce privește activitatea transportului public de călători în Municipiul Ploiești, asigurăm călătorii că transportul public se va desfășura în condiții normale, iar persoanele care vor încerca să impiedice acest lucru vor suporta rigorile legii, indiferent de poziția pe care o ocupă în cadrul societății.
Ziarul de Ploiești