Copiii din Ploiești sunt invitați, pe 1 noiembrie, la Zoo Bucov

Primăria Municipiului Ploiești, prin Administrația Parcului Memorial „Constantin Stere”, invită copiii, însoțiți de părinți și bunici, să participe la Carnavalul „Seara dovlecilor luminoși” de la Zoo, vineri, 1 noiembrie 2024, începând cu ora 18:00.

Toți cei care vor dori să ia parte la o seară amuzantă, plină de simbolurile toamnei, vor fi așteptați de organizatori, în incinta Parcului Memorial „Constantin Stere, unde vor putea să sculpteze dovleci haioși sau fioroși. Apoi, la lumina lanternelor, vor putea face un tur al Grădinii Zoologice, însoțiți de ghizi.

Dovlecii și instrumentele de sculptat trebuie aduse de acasă.

Evenimentul se desfășoară între orele 18:00 – 20:00 și se adresează copiilor de orice vârstă.

Nu se percepe taxă de participare la eveniment.

Ziarul de Ploiești

evenimente Ploiestiseara dovleceilor luminosi Ploiestistiri PloiestiZoo Bucov
Comments (0)
Add Comment