Constructorul care a câștigat licitația a demarat lucrările la viitoarea zonă de promenadă din Pădurea Păulești. Anunțul a fost făcut ieri.
Vorbim de o investiție făcută cu fonduri de la bugetul local.
Contractul a fost încredințat, prin procedură de achiziție publică pe SEAP, unei firme din județul Dâmbovița, care are ca și colaboratori alte două societăți.
Conform descrierii, zona de promenadă va începe de la lacuri, prin pădurea unde odinioară se afla și parcul de distracții, și se va termina la intersecția cu DJ 155.
Va dispune de alei pietonale pavate cu dale de beton, cu o suprafață de 4342 mp, dotate cu bănci, coșuri de gunoi, pergole, totemuri de parcurs, sistem de iluminat public (cu 30 de stâlpi ornamentali).
Pe parcurs, se vor monta banchete cu mese pentru jocuri, iar în capăt – două mese de ping-pong pentru exterior.
În plus, se va amenaja un traseu separat pentru biciclete, cu o suprafață de 1765 mp, care va beneficia și de trei suporturi pentru cei care vor să facă o pauză.
La intrarea pe alei vor fi menţinute două dintre alveolele cu verdeaţă existente.
De asemenea, se va interveni cu amenajări peisagistice specifice.
Lucrarea trebuie finalizată în 6 luni, cu încă trei luni de prelungire, dacă în perioada de iarnă execuția va fi suspendată din cauza condițiilor meteo. În jur de 15 aprilie 2024 e programată recepția.
Edilul a mai precizat că și Consiliul Județean ar putea participa la finanțarea lucrării, deoarece a depus o cerere pentru un parteneriat. În acest caz, efortul bugetar pentru comună va fi substanțial mai mic.
Ziarul de Ploiești