CNI trebuie să valideze oferta câștigătoare pentru proiectarea și execuția drumului între Valea Doftanei și Brădet (jud. Brașov). Licitația a fost prelungită cu o lună.
Ultimul termen stabilit pentru depunerea ofertelor a fost 22 septembrie 2022.
La procedura de achiziție publică s-au încris 4 firme (fiecare având subcontractanți) – PORR Construct, STRABAG, Construcții ERBAȘU, MAKYOL Insaat Sanayi Turizm ve Ticaret A.S. – și 5 asocieri de societăți comerciale – AUTOTEHNOROM (Leader), IBB Haus -und Industriebau GmbH, IBB-HIB ROMANIA; OZALTIN INSAAT TICARET VE SANAYI A.S. (Leader), VISIO CONSTRUCTION WORKS; CONI (Leader), TANCRAD, Tohme Contracting SARL,EMEXKON s.r.o., Grant Thornton Advisory, RIA DESIGN CONSULTING SRL,GENERAL TRUST ARGES S.R.L.; BOG’ART (Leader), TODINI COSTRUZIONI GENERALI S.p.A.; NESS PROIECT EUROPE (Leader), BETA COPS,VIAROM CONSTRUCT.
Compania Națională de Investiții are termen până pe 8 noiembrie să evalueze ofertele din punct de vedere tehnic și financiar.
Contractul a fost estimat la suma de 411,65 milioane de lei, respectiv peste 83 milioane de euro.
Conform cerinței precizate pe SEAP, durata alocată pentru proiectare este de 6 luni, iar pentru execuția propriu-zisă a lucrărilor – 42 de luni.
De asemenea, se solicită o perioadă de garanție de bună execuție a lucrărilor de 60 luni (5 ani).
Reabilitarea și modernizarea drumului județean 102I (în prezent un drum forestier, aproape inaccesibil) se va realiza între km 37+620 și km 63+256,08, pe o lungime totală de 25,6 km, iar traseul se împarte în 2 tronsoane, astfel:
- tronsonul 1, aflat pe raza județului Prahova, între km 37+620 și km 50+820,38 (limita jud. Brașov), în lungime de 13,2 km;
- tronsonul 2, aflat pe raza județului Brașov, între km 50+820,38 și km 63+256,08, în lungime de 12,4 km.
Consiliul Județean Prahova are o parte de contribuție la realizarea acestui proiect, investind într-o porțiune de 2,7 km lungime, care face legătura cu drumul gândit să devină o alternativă la DN1 – Valea Prahovei.
CITEȘTE ȘI: Drumul dintre Valea Doftanei (Prahova) si judetul Brasov prinde contur (FOTO)
Ziarul de Ploiești