În cadrul întâlnirii au fost abordate aspecte privind posibilități de investiții și cooperare între companiile din RP Chineză și România, precum și dezvoltarea în comun de capacități de producție, inclusiv pe terțe piețe.
În acest sens, președintele CJ Prahova, Bogdan Toader, le-a prezentat oaspeţilor chinezi principalele proiecte aflate în derulare la nivelul forului administrativ judeţean, precum și potenţialul economic şi investiţional al judeţului, arătând totodată interesul pentru investițiile chineze care s-ar putea dezvolta în Prahova, în special în parcurile industriale.
Autoritățile județene așteaptă ca societățile din China să închirieze spații în locația din Mizil, dar deocamdată nu există certitudini.
Totodată, ospeții chinezi au vizitat două societăți comerciale ce funcționează la nivelul parcului industrial, una cu capital românesc și alta cu capital chinezesc.