Ce zone din economie sunt afectate profund de epidemia de coronavirus

Ce zone din economie sunt afectate profund de epidemia de coronavirus? Nu este chiar greu să analizăm, știind care sunt interdicțiile impuse de autorități.

În primul rând, faptul că nu mai putem călători înspre și dinspre alte țări afectează serios companiile aeriene.

De asemenea, firmele de transport (de persoane, inclusiv taxi sau de mărfuri) vor raporta pierderi serioase. Cele mai mici nu vor supraviețui acestei crize.

O lipsă de cerere se simte și pe piața producătorilor și comercianților de carburanți, astfel se explică scăderea drastică a prețurilor la pompă. Interdicțiile, însă, le micșorează doar profitul, nu le pun în pericol afacerile.

Afectați vor fi și dealerii de autovehicule, pentru că cererea va scădea, dar nu va dispărea de tot. Mai ales că oamenii preferă să se deplaseze într-un autoturism care le aparține și în care nu împart spațiul cu persoane străine.

Evident, tot ce înseamnă industrie HORECA  (hoteluri, restaurante, cafenele) are de suferit din plin. Dacă această criză medicală se prelungește, vor fi agenții de turism, pensiuni, hoteluri, pub-uri, restaurante (inclusiv de fast-food),  care pot da faliment în lipsa unor comenzi.

Iar patronii vor avea de ales în a da angajații afară sau a-și salva afacerea.

Interdicția de a ieși în spații publice poate duce la o micșorare a cumpărăturilor non-alimentare, chiar dacă există magazine online. Oamenii vor prefera să-și păstreze resursele financiare pentru nevoi stringente. Unele companii din acest domeniu nu vor putea supraviețui dacă nu au rezerve de bani.

Firmele care trăiesc din publicitate își vor simți și ele afacerile puse în pericol, pentru că toți cei menționați mai sus vor micșora bugetele de promovare, în lipsa unei cereri semnificative.

  • Cine are de câștigat de pe urma acestei crize

În primul rând, în mod evident, producătorii și comercianții de produse farmaceutice, dar și chimice.

Panica a generat cumpărături exagerate de produse alimentare, așa că toate hypermarketurile și supermarketurile din România fac profituri uriașe. Din fericire, o bucată din aceste profituri se duc și către producătoriii autohtoni, deși ponderea va fi mult mai mică.

Televiziunile de știri raportează cote de audiență în creștere, așa că își vor majora tarifele de publicitate.

Ziarul de Ploiești

afaceri afectate de coronaviruscriza economica provocata de coronavirseconomic crisis COVID19zone din economie sunt afectate profund de epidemia de coronavirus
Comments (0)
Add Comment