Ce conditii pune Primaria Ploiesti pentru prelungirea contractului cu Apa Nova

Ce conditii pune Primaria Ploiesti pentru prelungirea contractului cu Apa Nova, care ar urma să expire în 2025. Partea franceză dorește și o ajustare a tarifului.

Primarul Andrei Volosevici a anunțat, ieri, că au demarat negocieri privind prelungirea contractului de concesiune dintre cele două părți.

În fapt, se discută noii termeni ai colaborării dintre administrația locală (care deține o participație de 27%) și compania franceză (care deține 73%).

Primăria Ploiești vrea investiții, în timp ce Apa Nova ar dori o majorare a actualului tarif de apă și canalizare.

Anul trecut, în ianuarie, Consiliul Local a demarat acest proces de prelungire a contractului de concesiune, cu încă 10 ani, până în 2035. Ba chiar a inițiat o hotărâre, în acest sens, și a organizat o dezbatere publică.

După câteva luni, în iunie 2020, CL Ploiești a stabilit printr-o altă hotărâre componența unei comisii care să negocieze contractul de concesiune, în urma necesității apărute de a extinde rețeaua de apă și de a construi rețeaua de canalizare în cartierul Mitică Apostol. O investiție majoră, estimată inițial la 13 milioane de euro fără TVA.

În schimbul acestor bani, Apa Nova dorea o majorare a tarifelor, pentru a putea susține funcționarea companiei.

Cum între timp s-a schimbat componența politică a legislativului local și a venit alt primar, aceste discuții se reiau practic de la zero.

Iar Andrei Volosevici a anunțat că, la viitoarea ședință a Consiliului Local, va prezenta detalii pe această temă.

Se pare că noile condiții pe care le vrea impuse în cursul negocierii prevăd investiții ferme din partea companiei franceze, în conducte și echipamente noi.

Ziarul de Ploiești

Apa Nova Ploiesticontract Primaria Ploiesti Apa Novastiri Ploiesti
Comments (0)
Add Comment