Capre negre, omorate ilegal pentru trofeu si carne. Se întâmplă în Prahova, pe raza Masivului Bucegi.
Un cititor ne-a trimis o fotografie cu ceea ce a mai rămas dintr-o capră neagră, după ce braconieri necunoscuți au reușit să o împuște.
Se pare că există o veche potecă a vânătorilor, între Bran și Vf. Omu, acolo unde vin și oameni care nu respectă natura și nici animalele.
Unul dintre cei care au făcut fotografia a precizat că “I-au luat picioarele din spate, fără copite, partea superioară a celor din față, organele, mușchii de pe spate… și capul, trofeul, coroana, supremația Universului lor cât un bob de orez!”.
În apropiere, a fost găsit un cuțit cu care au fost efectuate toate aceste fapte.
Din păcate, astfel de evenimente arată că România nu este nici eternă, nici fascinantă….pentru că o distrugem.
În mod normal, o astfel de infracțiune cinegetică îi trimite pe autori în spatele gratiilor. Numai că nimeni nu se zbate să îi prindă.
Ziarul de Ploiești