Directorul General al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) SA, Cristian Pistol, a vizitat, miercuri, șantierele de pe autostrada A7 Ploiești – Buzău – Pașcani.
Și a anunțat că „Mâine, la ora 17.00, se deschide circulația pe primul lot al acestei autostrăzi a cărei construcție este finanțată prin PNRR”.
Este vorba despre cei 10,94 km ai sectorului Buzău – Focșani.
Directorul CNAIR speră că și alte tronsoane să fie date în utilizare.
„Mobilizarea din teren a constructorilor și ritmul lucrărilor fac posibil ca, până la finalul acestui an, să se circule pe încă 120 de km ai autostrăzii Moldovei (A7). Se vor mai deschide, în scurt timp, Loturile 1, 2 și 3 ale sectorului de autostradă Buzău-Focșani (71,5 km). Este foarte posibilă deschiderea Loturilor 1 și 2 ale Autostrăzii Ploiești – Buzău (49,35 km), tot anul acesta. Dacă se menține același ritm, sunt convins că, la finalul anului 2025, se va circula pe toată Autostrada Moldovei (319 km) de la Ploiești la Pașcani!” – a mai anunțat Pistol.
Cum arată lucrările de pe cele două loturi aflate pe raza județului Prahova, filmate marți 5 noiembrie 2024, puteți vedea în imaginile furnizate de Asociația Construim România (vezi video mai jos).
Ziarul de Ploiești