Băicoi: Reabilitarea grădiniței din zona blocuri Liliești a fost finalizată

Băicoi: Reabilitarea grădiniței din zona blocuri Liliești a fost finalizată. Proiectul a fost complementar celor finanțate cu bani europeni, prin care unitatea a fosst dotată cu mobilier nou, standard și inteligent. 

Clădirea arată acum așa cum se poate vedea din imaginile alăturate.

S-a refăcut hidroizolația acoperișului în terasă.

La exterior, a fost izolată construcția cu polistiren și s-au vopsit zidurile.

„Suntem în lucrări și cu grădinița Dâmbu, unde s-a lucrat la interior și acum se lucrează la exterior. De asemenea, avem în derulare proiectul de reabilitare a Casei de Cultură, unde se află grădinița din Țintea. Separat, printr-un program cu fonduri europene (E.L.E.N.A – European Local Energy Assistance), derulat de Consiliul Județean Prahova, în parteneriat cu Primăria Băicoi, care vizează eficientizarea energetică a unităților de învățământ, se va moderniza și grădinița aflată pe strada Unirii, lângă sediul administrației locale. Astfel vom aduce aceste unități de învățământ la cele mai moderne standarde, oferind preșcolarilor condiții perfecte pentru dezvoltarea unor abilități.” – a precizat primarul Marius Constantin.
CITEȘTE ȘI:

Primarul orașului Băicoi: “Toate școlile și grădinițele au fost dotate cu mobilier inteligent și mobilier standard”

Ziarul de Ploiești

 

investitii gradinite Baicoireabilitare gradinita Liliesti Baicoistiri Baicoi
Comments (0)
Add Comment