Băicoi: Au demarat lucrările la cea mai importantă și scumpă lucrare de construcții

Băicoi: Au demarat lucrările la cea mai importantă și scumpă lucrare de construcții. Este vorba despre pasajul rutier suprateran, de la intersecția dintre DN1 și DJ 215 (strada Înfrățirii), care are rolul de a asigura o siguranță sporită în trafic și de a micșora timpii de intrare și ieșire din oraș.

Anunțul a fost făcut, astăzi, de primarul Marius Constantin.

„Construcția pasajului rutier suprateran peste DN 1 a fost demarată. Lucrarea a început prin descărcarea arheologică a tumului existent în zona de construire a obiectivului, realizată de specialiștii Muzeului de arheologie Ploiești. În prima etapă a exploatării movilei a fost găsit un mormânt, care se pare că are o vechime de aproximativ 5000 de ani. La finalizarea descărcării arheologice vom face solicitare să primim osemintele găsite în acest tumul și să le expunem în viitorul muzeu al orașului.” – a scris edilul.

Proiectul „Construire pasaj suprateran peste DN 1 Băicoi, la intersecția între DN 1 cu DJ 215” este finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

Contractul a fost câștigat de o firmă din Ploiești, cu suma de 30,65 milioane de lei (fără TVA), fiind vorba despre cea mai importantă și scumpă construcție derulată de administrația orașului.

Câștigătorul licitației va face atât proiectarea (2 luni), cât și lucrarea de execuție propriu-zisă (2 ani).

Pasajul va avea o bretea de urcare dinspre Câmpina și de coborâre înspre Ploiești, astfel ca șoferii să nu mai fie nevoiți să traverseze DN1.

Ziarul de Ploiești

investitii Anghel Saligny oras Baicoilucrari constructii oras Baicoilucrari pasaj suprateran Baicoi
Comments (0)
Add Comment