Pe drumul de acces către instituţia militară, după traversarea căii ferate, la aproximativ 400 metri de poarta de acces, într-o curbă la stânga, şoferul a pierdut controlul maşinii şi a intrat în coliziune cu un copac aflat pe marginea drumului.
În urma impactului, un elev al Şcolii de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Aeriene din Boboc a murit şi trei sunt răniţi grav.
„Forţele ISU Buzău au găsit la locul accidentului patru victime. Una dintre ele a fost transportată la un spital din Capitală cu elicopter SMURD, două la UPU Buzău şi din păcate, una a decedat”, a spus George Creţu, purtătorul de cuvânt al ISU Buzău.
Victima care a decedat este caporalul clasa a III-a Comăneci Robert George, care se afla la volan.
Accidentul s-a petrecut după ce şoferul ar fi pierdut controlul volanului, din cauze deocamdată necunoscute.
În acest caz, a fost sesizat Parchetul Militar Ploieşti de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, instituţie care a dispus ca cercetarea la faţa locului să fie făcută de către Poliţia Rutieră Buzău.
Poliția a deschis dosar penal pentru ucidere și vătămare corporală din culpă.
Surse din anchetă arată că toţi cei patru erau elevi ai Şcolii de Maiştri Militari şi Subofiţeri ai Forţelor Aeriene din Boboc.
Ziarul de Ploiesti
FOTO: Arhiva