Accident mortal, in care a fost implicat un autoturism care transporta elevi (FOTO)

Accident mortal, in care a fost implicat un autoturism care transporta elevi (FOTO). Incidentul s-a petrecut pe DN71, în județul Dâmbovița.

Conform poliției, un conducător auto în vârstă de 64 de ani, care se afla la volanul unui microbuz destinat transportului de elevi, către o unitate de învățământ de pe raza localității Aninoasa, nu s-ar fi asigurat la schimbarea direcției de mers către stânga și ar fi intrat in coliziune cu un autoturism.

În urma impactului violent, mijlocul de transport pasageri s-a răsturnat, iar două persoane au rămas încarcerate, fiind găsite de echipele medicale trimise la fața locului inconștiente și cu traumatisme grave.

În pofida manevrelor de resuscitare, conducătorul microbuzului și un pasager, însoțitor al copiilor, în vârstă de 60 de ani, au decedat.

Totodată, 6 elevi au fost transportați la spital pentru a fi examinați medical, urmând ca în funcție de diagnostic să se stabilească numărul de persoane rănite.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere și vătămare corporală din culpă.

Ziarul de Ploiești

accident 2 decedati Dambovitaaccident mortal 2 victimeaccident mortal microbuiz elevistiri Dambovitaziar regional Dambovita
Comments (0)
Add Comment