A fost semnat contractul de construire pentru noul penitenciar din comuna Berceni, a anunțat Ministerul Justiției. Lucrările vor demara anul viitor.
Viitorul penitenciar de la Berceni va avea o suprafaţa construită de 77.709,8 m2 şi o suprafaţa desfăşurată de 94.263,10 m2.
Fiecare deținut va beneficia de minimum 4 metri pătrați, conform noilor reglementări.
Zona de detenţie va avea 11 pavilioane de detenţie interioară, cu o capacitate de 1000 de locuri, astfel:
- 9 pavilioane independente unul faţă de celălalt, pentru deţinuţii din regim închis, a câte 100 locuri de detenţie fiecare (900 în total)
- 2 pavilioane independente unul faţă de celălalt, fiecare permițând cazarea a câte 50 de deţinuţi clasificaţi în regimul de maximă siguranţă (100 în total)
Fiecare pavilion va avea, în afară de camerele de detenţie, punct comercial, oficiu, sală de mese, club activităţi de reintegrare socială, sală de clasă, frizerie, telefonie, hobby, bibliotecă etc.
”Alte facilităţi relevante atât pentru personal, cât şi pentru persoanele custodiate sunt următoarele: infirmerie, clădire administrativă pentru personal (ex: birouri, săli de şedinţe, spaţii administrative comune, arhivă şi săli de sport cu vestiarele aferente), pavilion carantină, sală de sport, pavilion “Vizite” (inclusiv cu spaţii pentru vizite cu apărătorul, spaţii de tipul mama şi copilul, spaţiu vizite de tip părinte – copil, spatii pentru vizite conjugale)”, a precizat Ministerul Justiției.
Ziarul de Ploiești