Amenzi mari date de Garda Națională de Mediu unor societăți care dețin balastiere în județul Prahova
Amenzi mari date de Garda Națională de Mediu unor societăți care dețin balastiere în județul Prahova, în urma controalelor efectuate în ultima perioadă.
În urma unei ample acțiuni a Gărzii Naționale de Mediu, au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 490 mii lei și o sancțiune complementară de suspendare a activității până la obținerea autorizației de mediu.
Acțiunea de inspecție și control a fost coordonată de Comisarul General Adj. Florin Bănică şi a vizat în mod principal modul de exploatare a agregatelor minerale, respectarea permisului de exploatare în terasă, cât și în albia râurilor Prahova/Teleajen.
50 de comisari si jandarmi din cadrul Comisariatului General al Gărzii Naționale de Mediu, respectiv Gruparea Mobilă de Jandarmi “Matei Basarab” Ploieşti, au desfășurat acțiuni de inspecție și control la operatorii economici din județ ce desfășoară activități de exploatare/sortare agregate minerale, stație mixturi asfaltice și stație betoane.
Vă reamintim că acest lucru fusese solicitat unor instituții din subordine și de către prefectul de Prahova.
Ziarul de Ploiești