Alexandru Cicâldău, jucătorul lui Galatasaray, deturnat de FC Petrolul?

0 1.690

Alexandru Cicâldău, jucătorul lui Galatasaray, deturnat de FC Petrolul, anunță presa turcă. Fotbalistul ar ajunge sub formă de împrumut la echipa din Ploiești.

Internaționalul român, de care erau interesate și Universitatea Craiova și FCSB, nu este într-o formă prea bună, de aceea formația din Istanbul nu dorește să-l păstreze în lot în noul sezon.

Vineri, presa apropiată de clubul turc anunța că Galatasaray și Petrolul ar fi ajuns la o înțelegere, în acest sens, dar mai rămâne de văzut dacă și Cicâldău își dă acordul.

Greu de crezut, totuși, pentru că echipa ploieșteană reprezintă un pas mare în spate pentru fotbalistul de 27 de ani, care în ultimii trei ani a jucat doar în străinătate, după ce a fost vândut cu 6,5 milioane de euro de Universitatea Craiova. Între timp, cota lui s-a prăbușit la jumătate din suma de transfer.

Cu toate acestea, Cristian Fogarassy, membru în Consiliul Director la FC Petrolul, a declarat pentru iAMsport.ro că sunt șanse mari ca mutarea să fie realizată curând.

”Informația este adevărată, sunt șanse foarte mari să se realizeze. Veți afla în curând”, a declarat Cristian Fogarassy, pentru iAMsport.ro.

Dacă mutarea ar deveni reală, venirea mijlocașului Alexandru Cicâldău ar aduce un mare plus pentru formația ploieșteană, care suferă serios în atac.

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.