Alegeri prezidențiale 2025, turul II: Înainte de ora 17:30, s-a depășit procentul de 50% prezență la vot în Prahova
Alegeri prezidențiale 2025, turul II: Înainte de ora 17:30, s-a depășit procentul de 50% prezență la vot în Prahova. În 2019, turul II, acest lucru se întâmpla cu puțin înainte de ora 19:00.
Au trecut pe la urne peste 315.550 de alegători în Prahova, din care pe liste permanente – peste 272.000.
Domină ușor alegătorii din mediul urban – peste 162.000, comparativ cu cei din mediul rural – aproape 150.000.
Ca de obicei, se observă o prezență masivă a prahovenilor din grupele de vârstă 45 – 64 de ani și peste 65 de ani, în timp ce tinerii sub 34 de ani nu reprezintă mai mult de 15 – 16% din total alegători.
În primul tur, în Prahova nu votaseră 50% nici măcar la ora 20:00.
Cel mai probabil, la închiderea urnelor, vom avea o prezență la vot în județ de aproximativ 61 – 63%, cu aproape 10 procente peste turul I.
Ziarul de Ploiești

