Agresiune la Spitalul de Obstetrică și Ginecologie Ploiești, sancționată cu…amendă

0 432

Agresiune la Spitalul de Obstetrică și Ginecologie Ploiești, sancționată cu…amendă. Cadrele medicale nu au depus plângere penală, de frică.

Pe 26 iulie, la maternitatea din municipiu, a ajuns o fată de numai 15 ani, însărcinată, care aparținea unei anume etnii.

Pentru că termenul de naștere fusese depășit, iar adolescenta risca complicații, medicii au analizat ce pot face, refuzând să apeleze la procedura de cezariană.

Rudele acesteia au început să jignească, ba chiar să amenințe angajații spitalului. Una dintre asistente se pare că a fost bruscată.

Mai mult, aparținătorii fetei au pătruns până în zona blocului operator, unde este un mediu steril.

În final, mama adolescentei a înțeles că aceasta nu poate fi operată prin cezariană, deoarece uterul nu era dezvoltat complet. Astfel că fata a dat naștere pe cale naturală.

Nou-născutul nu a supraviețuit, din păcate, însă pacienta a fost salvată și pare să aibă o evoluție medicală bună.

„La fața locului, polițiștii au constatat faptul că aspectele sesizate se confirmă, identificând patru persoane, care manifestau o stare de agitație, motivând faptul că nora uneia dintre acestea, la data de 26 iulie a.c. s-a internat în spital, fiind însărcinată, iar în cursul zilei de 27 iulie ar fi aflat că fătul este decedat”, a anunțat IPJ Prahova.

Polițiștii de la Secția 4 Ploiești, care au fost sesizați despre acest scandal, au ajuns la fața locului și au dat patru amenzi, în valoare de 500 de lei fiecare.

Nimeni din maternitate nu a depus plângere penală, de frica agresorilor.

Cât despre paza Spitalului de Obstetrică și Ginecologie Ploiești, aceasta s-a dovedit inutilă.

Ziarul de Ploiești

Adresa ta de email NU va fi publicata.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.