Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a dat aviz favorabil comercializării vaccinului Pfizer-BioNTech în UE

0 107

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a dat aviz favorabil comercializării vaccinului Pfizer-BioNTech în UE, anunță AFP.

Laboratorul american Pfizer şi compania germană BioNTech au anunţat luni că sunt ”pregătite” să livreze statelor membre ale Uniunii Europene (UE) vaccinul lor împotriva Covid-19, după ce acesta a fost autorizat, luni, de către Agenţia Europeană a Medicamentului.

Lansarea livrărilor este condiţionată, însă, de o decizie a Comisiei Europene (CE).

Suntem pregătiţi să începem livrarea primelor doze de vaccin imediat după ce vom primi semnalul verde de la Uniunea Europeană“, a declarat preşedintele companiei germane BioNTech, Ugur Sahin, într-un comunicat.

Dacă Comisia Europeană aprobă autorizarea, suntem pregătiţi să începem livrarea vaccinului spre siturile desemnate de către guverne, peste tot în cadrul UE“, a declarat, la rândul său, Albert Bourla, directorul general al grupului american Pfizer.

Primele vaccinări vor începe duminică, 27 decembrie, a anunţat deja Comisia Europeană.

Uniunea Europeană a rezervat deja aproape 200 de milioane de doze de vaccin Pfizer-BioNTech, cu opţiunea de a achiziţiona 100 de milioane de doze suplimentare.

Acest vaccin a dovedit o eficienţă estimată de 95% în studiile clinice realizate pe scară amplă de producătorii săi.

Mai multe ţări, precum Marea Britanie, Canada şi Statele Unite, au autorizat deja vaccinul Pfizer-BioNTech şi au demarat campanii de vaccinare.

* Clarificări privind presupusele efecte ale vaccinurilor împotriva COVID-19 asupra ADN-ului uman

Dr. Christiane Northrup, un medic obstetrician din SUA a declarat în cadrul unui interviu că vaccinurile împotriva COVID-19 pe bază de ARN mesager pot altera ADN-ul uman. Mai mult, vaccinurile bazate pe ARN mesager ar transforma oamenii în himere monitorizate prin tehnologia 5G de către Fundația Bill & Melinda Gates în scopul colectării de criptomonede.

Câteva clarificări de natură științifică, urmate de recomandări privind surse suplimentare de informare.

ARN-ul si ADN-ul sunt macromolecule indispensabile tuturor formelor de viață cunoscute până în prezent, alături de proteine, lipide și carbohidrați. ADN-ul uman este localizat în nucleul celular. ARN-ul mesager se găsește în citoplasma celulară – în afara nucleului – și are rol mult mai precis, cum este transmiterea de informații cu privire la sinteza de proteine în celulă. Întrucât ARN-ul mesager nu pătrunde în nucleul celular, nu poate influența ADN-ul celular propriu. Vaccinurile care utilizează tehnologia ARN mesager folosesc o secvență de ARN mesager, care, odată introdusă în celule, transmite mesajul de sintetizare a proteinei Spike, proteină de suprafață a virusului SARS-CoV-2. Cantitatea de ARN mesager corespnzătoare unei doze de vaccin este standardizată, ceea ce va asigura producția unui nivel predefinit de proteină Spike. Identificarea în organismul uman a acestei proteine ca fiind străină declanșează un răspuns imun care este responsabil de construirea imunității împotriva COVID-19. Practic, ARN-ul mesager reprezintă ”manualul” după care celulele umane învață să producă proteina Spike, astfel încât organismul să își construiască mecanismele necesare pentru a se putea apăra împotriva COVID-19 dacă va intra în contact cu virusul SARS-CoV2.

Tehnologia a fost adoptată de către companiile farmaceutice Pfizer, Moderna și CureVac pentru dezvoltarea vaccinurilor împotriva COVID-19. În Uniunea Europeană, nici un vaccin nu poate fi comercializat înainte de încheierea studiilor clinice care să ateste că este sigur și eficace și că îndeplinește condițiile prevăzute de normele și legile în vigoare.

Surse suplimentare de informare

  1. https://www.newsguardtech.com/special-report-covid-19-vaccine-misinformation/
  2. https://www.cdc.gov/vaccines/covid-19/hcp/mrna-vaccine-basics.html
  3. https://vaccination-info.eu/en/vaccine-facts/approval-vaccines-european-union

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.