Achiziții modeste în noul sezon, pentru FC Petrolul. Să fie turcii la fel de zgârciți precum investitorii anteriori?
Odată cu numirea antrenorului Mehmet Topal, care este un nume în lumea fotbalului, investitorii turci misterioși de la FC Petrolul nu par să dorească să bage adânc mâna în buzunare, pentru a cumpăra jucători de calitate.
De fapt, până acum au adus numai jucători care nu au costat nimic.
Astfel, a fost „achiziționat” gratis Alexandru Mateiu, un mijlocaș experimentat, dar și cam în vârstă (33 de ani). Acesta a semnat un acord valabil pentru următoarele două sezoane.
A evoluat în ultimii 10 ani la CS Universitatea Craiova, unde în sezonul trecut a dat un singur gol, în Cupa României.
Astăzi, FC Petrolul a bătut palma și cu fostul atacant de la Al Adalah, formație din prima ligă a Arabiei Saudite, Alexandru Tudorie.
Acesta a fost cedat gratis înapoi în România, după numai câteva luni. A ajuns la UTA Arad, unde nu a impresionat deloc.
Sezonul trecut, a dat 3 goluri la saudiți și unul în SuperLigă.
În vârstă de 28 ani, Tudorie are ca atuu principal înălțimea (1.92 m) și faptul că a acumulat experiență, jucând în trecut la FCSB, Sepsi OSK, CSU Craiova, FC Voluntari etc.
Ziarul de Ploiești