Banner Publicitate ZDP ZDP logo

Accident pe DN1, la Bănești, între două TIR-uri (FOTO)

0 1.469

Sâmbătă dimineață, polițiștii Serviciului Rutier Prahova au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier pe Drumul Național 1.

În eveniment au fost implicate două TIR-uri.

În urma cercetărilor efectuate, a reieșit faptul că, un bărbat de 32 de ani, în timp ce conducea un autotren din direcția Brașov către Ploiești, ar fi intrat în coliziune cu un alt autotren, condus de un bărbat de 48 de ani. Se pare că nu a păstrat distanța regulamentară și l-a lovit din spate.

Din impact ambele vehicule au fost proiectate în separatorii din beton care separă sensurile de mers.

Conducătorul auto de 48 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Conducătorul auto de 32 de ani a fost rănit, motiv pentru care nu a putut fi testat din cauza leziunilor suferite. A fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Pentru că unul dintre TIR-uri transporta cartofi, tot carosabilul a fost acoperit de marfa răsturnată.

Traficul rutier a fost restricționat temporar, pe sensul de mers Brașov către Ploiești.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, urmând să se stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului rutier.

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.