Accident mortal pe un drum județean din Prahova

Polițiștii rutieri din Ploiești au fost sesizați, sâmbătă, cu privire la producerea unui accident rutier în afara localității Bărăitaru.
Aceștia s-au deplasat de urgență la fața locului, iar, în urma cercetărilor efectuate, au constatat faptul că un bărbat de 42 de ani ar fi condus o autoutilitară pe DJ 100B și ar fi accidentat un bărbat de 69 de ani care se deplasa pe o bicicletă.
În urma impactului a rezultat decesul biciclistului.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii accidentului și pentru dispunerea măsurilor legale ce se impun, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Ziarul de Ploiești

