Accident mortal în Ploiești, pe Bulevardul Independenței. O mașină s-a făcut praf (FOTO și VIDEO)
Accident mortal în Ploiești, pe Bulevardul Independenței. O mașină s-a făcut praf, după ce a deparat și a intrat pe contrasens, apoi a lovit un copac de pe marginea drumului.
Accidentul a fost înregistrat live, luni noapte.
Mașina se pare că avea viteză, iar șoferul a scăpat controlul direcției.
ISU Prahova a găsit la fața locului două persoane încarcerate, inconștiente (șoferul și un pasager).
Ambele victime au fost extrase și preluate de către echipajele cu medic aflate la fața locului.
Li se efectuează manevre de resuscitare, dar starea lor e gravă.
Traficul rutier în zonă este dirijat.
UPDATE 1: Poliția susține că la volan se afla un tânăr de 27 de ani. Pasagerul este tot un bărbat.
UPDATE 2: ISU Prahova a anunțat că șoferul a fost declarat decedat, după ce nu a răspuns manevrelor de resuscitare.
UPDATE 3: Echipajele medicale l-au declarat decedat și pe pasagerul de 26 de ani.
Ziarul de Ploiești