Accident mortal in Dambovita, pe DN72 A (FOTO)
Accident mortal in Dambovita, pe DN72 A. Un bărbat s-a răsturnat cu mașina, după un accident, și nu a mai putut fi salvat.
În această dimineață, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, în satul Gemenea, din comuna Voinești, s-a produs un accident rutier.
S-a produs o coliziune între un autoturism condus de un bărbat, de 22 de ani, și o autoutilitară condusă de un bărbat, 56 de ani.
Al doilea vehicul s-a răsturnat într-un șanț, după impact.
La locul evenimentului rutier au fost identificate două persoane rănite, care au fost preluate de echipajele SAJ Dâmbovița pentru îngrijiri medicale, și o altă persoană – surprinsă sub autovehiculul răsturnat.
Echipajele de pompieri au început imediat operațiunile de extragere a persoanei blocată sub autoturismul răsturnat, care era inconștientă.
Din nefericire, șoferul în vârstă de 56 de ani a fost declarat decedat.
Polițiștii efectuează cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului rutier.
UPDATE: În urma testării cu aparatul etilotest, conducătorul autoturismului, în vârstă de 22 de ani, a prezentat o alcoolemie cu o valoarea peste 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru prelevarea de probe biologice, anunță Poliția Dâmbovița. Va avea parte de dosar penal pentru ucidere din culpă.
Ziarul de Ploiești