Accident grav pe DN1, la Bușteni, produs de un șofer de TIR cu o alcoolemie record (FOTO și VIDEO)

Luni, polițiștii rutieri din Bușteni au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier pe DN1.
Din primele cercetări, s-a constatat că un ansamblu de vehicule, format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă, condus de un bărbat de 31 de ani, din direcția Brașov către Ploiești, ar fi intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă de un bărbat de 60 de ani, și ulterior într-un autoturism condus de un bărbat de 32 de ani.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului autoturismului, în vârstă de 32 de ani, și a unui pasager de 52 de ani, care au fost transportați la unitatea medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.
Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,94 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul conducătorului de TIR, respectiv negativ în cazul celorlalți doi conducători auto.
Polițiștii continuă cercetările pentru clarificarea situației de fapt și dispunerea măsurilor legale care se impun, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Ziarul de Ploiești

