Accident grav pe DN1, Centura Ploiesti Vest. Un motociclist a murit strivit (UPDATE)

10 369

UPDATE: Conform unor surse, a doua victimă a accidentului a fost salvată de medici și este în afara oricărui pericol.

accident-motocicleta-noapteaMiercuri seara, în jurul orei 19.10, un accident cumplit s-a petrecut pe DN1, Centura Ploiești Vest. O motocicletă a lovit cu putere un parapet de beton, se pare fără să fi fost implicată într-o coliziune cu alt vehicul. În urma accidentului, un tânăr de 30 de ani, din Prahova, și-a pierdut viața, iar altul se zbate la spital.

Victima decedată este din sat Perșunari, comuna Cocorăștii Colț. Se numea Petre Gabriel Vasile.

Când cei de la SMURD au ajuns la fața locului, tânărul era deja inconștient și a fost resuscitat, dar nu a rezistat șocului post-traumatic și multiplelor traumatisme. 

Colegul său de pe motocicletă, în vârstă de 26 de ani, tot din Cocorăștii Colț, a fost luat de o ambulanță și dus la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, unde medicii încearcă să-l salveze.

Polițiștii rutieri încearcă să afle motivele pentru care motocicleta a lovit parapetul, dar se pare că există suspiciunea că s-a rulat cu viteză și s-a ratat o curbă.

10 Comentarii
  1. mada says

    1..baiatul avea 26
    2..nu s-a izbit de parapet..si nu a murit strivit..a cazut inaite de parapet cu 3-4 metrii si s-a livit cu capul in coltul parapetului..
    Lasati-va de stiri daca scrieti din presupuneri

  2. mada says

    Aaa..si parapetul..nu era de beton..era tabla

  3. Maryo says

    Pana la urma motociclistii in ce stare sunt?

  4. Max-Media.ro says

    Unul a decedat, celalalt grav ranit

  5. Maryo says

    Pacat…Dumnezeu sa-l odihneasca

  6. Honda says

    Cum sunt băieții? :'(

  7. Lock says

    Cel de 26 de ani nu mai are nimic i-a dat drumu acasa, si-a revenit,cel de 30 a murit.

  8. Elena says

    Dumnezeu sa-l ierte pe cel care a decedat!
    Dar cel de 26 nu cred ca o sa mai traiasca imi pare rau…adica nu vreau raul nimanui , doar pt simplu fapt ca l-au transportat la Judetean cel mai prost spital.
    Acolo mi-au murit 2 pers apropiate mie !
    Nu mai sufar spitalul acela ! Fac pipi pe el

  9. Lock says

    Elena cel de 26 si-a revenit draga, i-a dat drumu acasa :)) nu vezi mai sus comment? Are doar la mana zgariat ca avut costum. Ii cunosc pe amandoi iar cel de 26 si-a revenit sunt o cunostinta apropiata. Nu mai are nimic doar mana ce e zgariat asa la mana mai rau in rest este bine 🙂

  10. Luminita Petre says

    Cine are filmarea va rog din suflet sa mi-o TRIMETETI sa imi pot gasi LINISTEA. VA MULTUMESC. Sunt matusa lui GABI PETRE

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.