Banner Publicitate ZDP ZDP logo

Accident de munca grav, pe platforma rafinariei Petrotel Lukoil din Ploiesti. Am aflat detaliile

0 399

lukoil-petrotelUn bărbat de 54 de ani, angajat al unei firme din Timișoara, care lucra pe platforma rafinăriei Petrotel-Lukoil, din Ploiești, a suferit un  accident de muncă, fiind trasportat la spital.

Conform reprezentanților ISU Prahova, care au trimis un echipaj de descarcerare la fața locului, muncitorul care lucra pe macara a fost prins între aceasta și un pod de rulare, fiind strivit.

Nu se știe exact cât de grave sunt rănile sale, dar purtătorul de cuvânt al rafinăriei, Daniela Dănulescu, a declarat pentru max-media.ro că bărbatul nu este într-o stare alarmantă: “Este vorba de un angajat al firmei SC Load Sys Group SRL din Timișoara, care lucra în incinta rafinăriei, în zona instalației de cocsare, pe o macara. Nu se află într-o  stare medicală gravă și la această oră au fost chemate la fața locului echipele de salvare și de anchetă. Nu putem oferi și alte detalii.”

Conform unor surse citate de max-media.ro, bărbatul a fost găsit cu un traumatism cranian și cu fracturi de membre inferioare, semiconștient, și a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Ploiești.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.