Banner Publicitate ZDP ZDP logo

Prahova: Un angajat al unei firme de salubritate a murit strivit de mașina pe care lucra

0 1.027

La data de 31 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Urlați au fost sesizați cu privire la faptul că în comuna Ceptura s-ar fi produs un accident rutier cu victimă.

Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că în eveniment a fost implicată o autospecială de salubrizare condusă de un bărbat în vârstă de 55 de ani și un angajat din cadrul aceleiași unități, respectiv un bărbat în vârstă de 47 de ani, care se afla în spatele autovehiculului.

La fața locului s-a deplasat un echipaj medical care a constatat decesul bărbatului de 47 de ani.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ.

Polițiștii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.

Conform unor surse din anchetă, victima ar fi căzut de pe scară și a ajuns sub roțile autospecialei.

Ziarul de Ploiești

FOTO: Arhiva

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.