15 copii din Slănic au văzut marea pentru prima dată în viața lor

0 658

15 copii din Slănic, județul Prahova, au ajuns la mare pentru prima dată la începutul lunii iunie, prin proiectul„MARE de bine” inițiat de Asociația pastel și implementat cu sprijinul lanțului de magazine profi.

Proiectul „MARE de bine” face parte din programul #NicioLunăFărăOFaptăBună al Asociației pastel, iar în iunie, luna dedicată copiilor, cei doi parteneri și-au propus să le ofere o bucurie unor elevi din mediul rural.

Conform statisticilor, 7 din 10 copii care locuiesc la țară nu au mers niciodată într-o tabără la mare, iar activitățile lor de bază în perioada vacanței sunt: joaca prin curte sau în sat, implicarea în activități casnice și gospodărești sau petrecerea timpului singuri, pe internet sau în fața televizorului.

„Proiectul „MARE de bine” este primul proiect de tip tabără pe care l-am implementat la Asociația pastel. Am fost foarte entuziamați la gândul că vom aduce câțiva copii să vadă valurile și nisipul pentru prima dată. Alături de echipa Asociației și voluntari le-am pregătit copiilor o serie de activități educative și recreative, astfel încât experiența de pe litoral să fie completă. Le mulțumim tuturor partenerilor care ne-au ajutat să implementăm acest proiect!”  – a declarat Andreea Oprea, Director Executiv la Asociația pastel.

În cele trei zile petrecute pe litoral, în stațiunea Mamaia, copiii au avut parte de o serie de activități, de la jocuri pe plajă, vizită la Delfinariu și snorkeling la o acțiune de igienizare a plajei organizată de Asociația pastel, ca demers de educare privind poluarea acvatică și consolidarea spritului civic în rândul elevilor.

Cei 15 elevi din Slănic Prahova fac parte din clasele a VI-a și a IX-a și au fost selectați în funcție de performanța școlară, mediul și venitul familial. Elevii au fost însoțiți pe tot parcursul excursiei de diriginții celor două clase.

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.