Prahova: Un fost consilier judetean si un angajat al Politiei Locale Ploiesti, gasiti in incompatibilitate
Prahova: Un fost consilier judetean si un angajat al Politiei Locale Ploiesti, gasiti in incompatibilitate, de către Agenția Națională de Integritate.
Iată ce scrie ANI despre Darius Dumitru Meșca, fost consilier PSD în CJ Prahova: „În perioada deținerii mandatului de consilier județean 2016 – 2020, a exercitat simultan și funcția de membru, respectiv pe cea de director și ulterior, de director general, în cadrul a două societăți de interes național care au sediul sau filiale în unitatea administrativ-teritorială Ploiești, Prahova, încălcând astfel dispozițiile art. 88, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.”
–art. 88, alin. (1), lit c) și d) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Funcția de consilier local sau consilier județean este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcții sau calități: (…) c) calitatea de funcționar public sau angajat cu contract individual de muncă în aparatul propriu al consiliului local respectiv sau în aparatul propriu al consiliului județean ori al prefecturii din județul respective; d) funcția (…) director general, director(…) membru al consiliului de administrație (…) la (…) societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de interes național care își au sediul sau care dețin filiale în unitatea administrativ- teritorială respectivă, cu excepția reprezentanților în adunarea generală a acționarilor la societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a membrilor în consiliile de administrație ale unităților și instituțiilor de învățământ de stat sau confesionale și ale spitalelor publice din rețeaua autorităților administrației publice locale sau a altor reprezentanți ai instituțiilor publice din subordinea unităților administrativ-teritoriale sau la care unitatea administrativ-teritorială respectivă deține participație, în cazul consilierului județean”
În declarația de avere de pe site-ul Consiliului Județean, din iulie 2016, Darius Meșca preciza că lucra la Filiala Ploiești a FDEE Electrica Distribuție Muntenia Nord, că era membru în CA la aceeași societate, că era membru în CA la Conpet Ploiești și membru AGA la Ploiești Industrial Parc SA.
Din 2019, Meșca este director general la Electrica Furnizare SA.
Iată ce scrie ANI despre Daniel Florea, angajat al Poliției Locale Ploiești: „Începând cu data de 02 aprilie 2019, FLOREA DANIEL exercită simultan cu funcția publică de conducere de șef Birou Evidența Persoanelor și calitatea de membru al Comisiei pentru administrație publică și ordine publică din cadrul Consiliului Economic și Social (instituție publică), încălcând astfel prevederile art. 94, alin. (1) și alin. (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003.„
–art. 94, alin. (1) și alin. (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „alin. (1) Calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu orice altă funcţie publică decât cea în care a fost numit, precum şi cu funcţiile de demnitate publică. alin. (2) lit. a) Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: a) în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice (…)”.
Daniel Florea s-a transferat la Poliția Locală Ploiești, după ce a fost trecut în rezervă la Direcția Județeană de Informații (SRI) Prahova, unde ocupa funcția de șef al Biroului de Contrainformații, în urma unui scandal intern.
Cel mai probabil, cei doi vor contesta deciziile ANI în contencios administrativ.
Ziarul de Ploiești