În acest context, presa locală are și ea preferințe, astfel încât oamenilor le revine misiunea ingrată de a discerne printre rânduri care este adevărul.
Pentru că Ziarul de Ploiești este gândit ca un instrument media echidistant, vă vom prezenta doar opiniile argumentate.
Iar când președintele PNL Prahova, Iulian Dumitrescu (foto), spune cu subiect și predicat cine va fi viitorul candidat, ne facem datoria de a prezenta acest mesaj.
Iată ce a scris liderul liberalilor: “În contextul afirmațiilor false apărute în presa locală, conform cărora PNL pregătește un nou candidat pentru primăria Ploiești, fac următoarea precizare: Organizația PNL Prahova nu are în vedere propunerea unui alt candidat pentru funcția de primar al municipiului Ploiești, mai mult decât atât, reiterează susținerea acordată domnului Adrian Florin Dobre pentru câștigarea unui nou mandat.“