Una dintre cele mai cunoscute actrite de telenovele a murit. Edith Gonzales, cunoscută pentru rolul din “Inimă sălbatică”, avea numai 54 de ani.
Actrița mexicană a decedat din cauza cancerului ovarian, care a recidivat, relatează site-ul ElUniversal.com.
Edith Gonzales era internată la Spitalul Angeles Interlomas din Ciudad de Mexico.
În 2017, actriţa a anunţat că s-a vindecat de cancerul ovarian, dar boala a revenit anul acesta.
Edith González s-a născut la 10 decembrie 1964.
În 1993, a jucat în „Inimă sălbatică / Corazon Salvaje”, unde a fost partenera regretatului Eduardo Palomo. Este producția care i-a adus celebritatea în întreaga lume, implicit în România, unde telenovela a fost urmărită de milioane de oameni după 1990.
În 2001 revine cu alt rol memorabil în „Salome”, iar telenovela s-a difuzat în peste 20 de țări din întreaga lume.
Ziarul de Ploiești