La data de 17 decembrie a.c., în jurul orei 20:45, poliţiştii din cadrul Postului de Poliție Șoimari, în timp ce desfășurau activități de supraveghere și control al traficului rutier pe DJ 100M, în comuna Surani au oprit, pentru control, un autoturism condus de un tânăr de 21 de ani, din comuna Cărbunești.
În urma solicitării documentelor, tânărul a înmânat polițiștilor un act de identitate și un permis de conducere, eliberate de către Republica Bulgaria, menționând că sunt autentice.
Cu ocazia verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că documentele în cauză sunt falsificate. Ulterior au aflat că sunt achiziționate de tânăr, din Franța.
În cauză, s-a deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, uz de fals și fals material în înscrisuri oficiale.
Ziarul de Ploiești