Un deputat liberal a respins, în Comisia pentru drepturile omului, proiectul de lege privitor la certificatul verde pentru libera circulație

Un deputat liberal a respins, în Comisia pentru drepturile omului, proiectul de lege privitor la certificatul verde pentru libera circulație, alături de alți parlamentari.

Mircea Roșca împreună cu alți trei colegi din PNL s-au abținut de la vot.

În total, în Comisia pentru drepturile omului au fost 7 voturi pentru, 4 împotrivă și 6 abțineri, ceea ce înseamnă că s-a dat aviz negativ legii de aprobare (Plx 393/2021) a OUG 68 /2021 (privind adoptarea unor măsuri pentru punerea în aplicare a a cadrului european pentru eliberarea, verificarea și acceptarea certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID pentru a facilita libera circulație pe durata pandemiei de COVID-19).

Mai mulți membri ai comisiei au lipsit de la ședință sau nu s-au conectat online pentru a vota.

Surse politice au declarat pentru zdp.ro că cele 7 voturi în favoarea proiectului legislativ au venit din partea USR și UDMR.

Decizia finală o va lua, însă, plenul Camerei Deputaților.

Rămâne de văzut, așadar, dacă se va lua în considerare avizul Comisiei pentru drepturile omului, ținând cont că există și alte avize (de exemplu, din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi).

Astăzi (ieri – n.r.), în Comisia pentru drepturile omului am respins proiectul de lege privitor la certificatul verde pentru libera circulație și recomand colegilor deputați să îmi urmeze exemplul când această lege va ajunge în plen. Drepturile fundamentale garantate de Constituție nu pot fi încălcate.
Am ales să fac asta pentru că libertatea de a alege primează. Indiferent de interese, frici, calcule politice sau sociale.
Dreptul la integritatea fizică, la liberă circulație, la a nu fi discriminat în nici un mod sunt consfințite de Constituție. Drepturile nu pot fi restrânse oricum.
Avem libertatea și datoria de a construi propriul model de decizie. Nu suntem obligați să legiferăm la pachet legi sub ,,efectul de turmă”, pentru că ni se recomandă exemplul altor țări din Europa care au votat într-un fel.
Nu votez blamând o categorie sau alta, Vaccinați vs. Nevaccinați. Ambele categorii pot, spun specialiștii, transmite virusul.
Militez pentru accesul la vaccinare, pentru posibilitatea de a alege liber dacă te vaccinezi sau nu, iar dacă alegi să nu te vaccinezi pledez pentru accesul la testarea subvenționată de stat. Putem fi informați, liberi și în siguranță doar dacă avem posibilitatea de a afla în orice moment cum stăm cu propria imunitate, singura ce garantează total sănătatea noastră.
Mai mult, trebuie să ne îngrijim și de ceilalți cetățeni bolnavi, care neavând acces la servicii medicale, suferă sau chiar își pierd viețile.
Refuz să rămân indiferent atunci când se încalcă, fie şi pentru o cauză nobilă, o limită a drepturilor noastre câștigate în întreaga istorie de către cei ce și-au dedicat întreaga viață luptei pentru libertate.
Sunt liberal. De aceea ,,mă străduiesc” să rămân fidel valorilor acestei doctrine, care trebuie să apere răspicat și mai presus de orice, drepturile şi libertățile individuale ale cetățenilor acestei țări!” – a precizat deputatul PNL de Prahova, Mircea Roșca.

Ziarul de Ploiești

aviz negativ OUG 68/2021deputatg PNL Mircea Roscaparlamentari prahoveni
Comments (0)
Add Comment