Fost membru PNL, dat afară din partid după plecarea lui Andrei Volosevici la ALDE, de care era apropiat, Florin Neagu a precizat pentru max-media.ro că și-a depus demisia în scris și că nu revine asupra deciziei.
“Președintele de ședință, George Botez, a spus că proiectul meu nu stă în picioare până nu se face evaluarea celor 6 mărci Petrolul Ploiești și s-a mai invocat faptul că nu se înțelege clar către cine se face această cedare cu titlu gratuit. În Consiliul Local s-a cerut ca votul să se amâne, pentru luna februarie 2017, invocându-se lipsa vizei de legalitate și a avizului Direcției Juridice. Mă întreb, atunci, cum de a mai intrat pe ordinea de zi!? Eu făcusem această propunere pe baza unui model folosit pentru Universitatea Cluj și votat de Consiliul Local de acolo, anul acesta. De ce la Cluj se poate și la Ploiești nu? Sunt scârbit de ce se întâmplă în Consiliul Local. Nu regret că mi-am dat demisia”, a spus Florin Neagu, pentru max-media.ro.
Vă reamintim că Primăria Ploiești a încercat, prin achiziție directă pe SEAP, să găsească o firmă care să evalueze cele 6 mărci: F.C. Petrolul Ploiesti, Fotbal Club Petrolul, F.C. Petrolul Ploiesti 1924, Petrolul Ploiesti, Petrolul 52, Petrolul 95.
Din păcate, nu s-a prezentat nicio societate, iar procedura a fost suspendată.
CITEȘTE ȘI: Marcile FC Petrolul vor fi evaluate. Administratia ploiesteana organizeaza achizitie directa