Conform imaginii de mai jos, Manta a participat la petrecerea care a marcat lansarea candidaturii pentru funcția de edil-șef la Primăria Vălenii de Munte a deputatului Sorin Teju. Normal, într-un fel, ținând cont că este nașul de cununie al parlamentarului.
Teju a fost apropiat de actualul primar al orașului, Florin Constantin (PSD), candidând pe lista USL la alegerile parlamentare din 2012.
Recent, însă, Sorin Teju pare să-și fi negociat un loc 3 pe lista de deputați a PNL Prahova, loc considerat eligibil. Apoi a anunțat PSD Prahova să nu se mai bazeze pe el.
“Adrian Manta nu a mai avut activitate în cadrul organizaţiei şi nu şi-a mai plătit cotizaţia de peste şase luni. În plus, s-a afişat public alături de deputatul Sorin Teju, care acum candidează din partea PNL.”, a declarat Bogdan Toader, preşedintele PSD Prahova, încercând să justifice decizia.