– Ați ajuns la mijlocul acestui mandat și vă propun un interviu ceva mai special. Cum arată o zi obișnuită din viața primarului Marius Constantin?
– După cum toate lumea constată, timpul trece foarte repede și deja a trecut și jumătate din al doilea mandat de primar. Și deși sunt de ceva timp pe această funcție, pot să vă spun că programul meu este același, în fiecare zi. Ajung la primărie la 7 dimineața, aproape fără excepție. Așa eram obișnuit să muncesc, încă dinainte să intru în politică. Încep activitatea prin a trece în revistă ce am de făcut în ziua respectivă și de a face programul compartimentului de gospodărie locală, care acționează pe raza orașului. După aceea verific și semnez actele ce țin de contabilitatea primăriei și toate documentele de corespondență și semnez documentele compartimentelor din cadrul primăriei. Este o obligație mai puțin plăcută, pentru că e birocratică, dar foarte importantă, pentru că acele documente angajează obligații pentru administrația locală, dar și pentru mine personal.
Majoritatea locuitorilor orașului Băicoi știu că vin devreme la serviciu, astfel că, uneori, încă de la ora 7:30 începe și programul de audiențe. De altfel, până pe la orele 10:00 – 11:00, port discuții, atât cu cetățenii, dar și cu angajații primăriei sau cu invitații care vin cu diverse probleme.
Pentru că avem în derulare diverse proiecte finanțate din fonduri europene sau de la nivel guvernamental, aproape zilnic fac ședințe cu echipa UIP să vedem în ce faze suntem cu implementarea acestora, să găsim soluții la problemele apărute în perioada derulării lor. Nu am lăsat niciodată sarcina de coordonare a acestor proiecte pe seama altcuiva, ci întotdeauna m-am implicat personal. Aceste proiecte au stabilite termene precise de implementare și de aceea trebuie să le urmăresc foarte atent, deoarece orice nerespectare a unui termen sau a unei condiții impuse poate aduce corecții financiare în defavoarea Primăriei Băicoi.
În jurul orei 12:00 ies pe teren. Eu chiar cred în zicala aia că așa cum îți așterni dormi, deci prefer să văd cu ochii mei cum se lucrează sau cum se intervine. În plus, pe teren îmi place că iau legătura cu pulsul orașului, continui să comunic cu oamenii, astfel mai aflu nevoile acestora.
Pe la orele 16 revin la birou și încep să lucrez la alte proiecte de modernizare sau să verific ce axe de finanțări se vor deschide. Știți că Băicoi nu a avut un buget de investiții generos și dacă nu atrăgeam așa de multe finanțări extrabugetare nu reușeam să fac mai nimic. Îmi place să pregătesc din timp proiectele, astfel încât să am timp suficient să depun cereri de finanțare. Majoritatea axelor de finanțare europene au ca și criteriu “primul venit, primul servit”, de aceea trebuie să fim rapizi, exacți și pragmatici. Tot spre seară stabilesc și întâlniri cu consultanții cu care lucrăm.
Uneori, în programul zilnic am programate întâlniri cu cei de la Consiliul Judetean sau, în funcție de necesități, vizite pe la diverse ministere, pentru a discuta atragerea de noi investiții.
– Am văzut că sunteți printre puținii edili din Prahova care acceptați să dați audiențe în fiecare zi. Care este motivul ?
– Când am obținut primul mandat de primar, pentru că știam din calitate de cetățean cum se lucrase până atunci, prima decizie pe care am luat-o a fost aceea de a ține audiențe în fiecare zi. Știu că majoritatea primarilor au stabilit doar o zi de audiență pe săptămână, cu interval orar dinainte fixat, iar cetățenii trebuie să aștepte acea zi, să se înghesuie și să își spună problemele pe repede înainte. Faptul că sunt prezent zilnic în primărie, încă de dimineață, m-a făcut să iau decizia de a ține audiențe în fiecare zi, indiferent de ora la care vine cetățeanul, pentru că probleme pot să apară rapid, iar eu vreau să le ofer băicoienilor soluții în timp util. Unii au învățat că mă trezesc devreme, așa că de la 7:00 – 7:30 mă așteaptă să vorbim. Cred că această măsură este tot ceea ce pot face pentru a fi mereu aproape de locuitorii orașului și de a încerca să-i ajut pe fiecare dintre ei.
– Sunteți mulțumit de ce ați realizat până acum și ce v-ați mai dori să faceți?
– Când am preluat primul mandat de primar, în anul 2016, infrastructura orașului arăta destul de rău, străzile erau asfaltate doar în proporție de 55%, dar și cele asfaltate erau parțial distruse pentru că se implementase un sistem de canalizare. În plus, am găsit datorii în contabilitatea Primăriei Băicoi, de aproximativ 8 milioane de lei, astfel că am fost obligat, împreună cu angajații din administrație, să depunem un efort mare pentru a rezolva plata facturilor, iar mai apoi pentru a începe modernizarea orașului. Nu aș vrea să spun multe lucruri, deoarece o evaluare corectă a activității mele ar trebui făcută de către locuitori urbei. Ei mă cunosc bine și pot spune dacă am făcut sau nu ceva. Dacă aș lua în considerare doar voturile primite în 2017 – 51% și în 2020 -77%, aș afirma cu simplitate că activitatea mea a fost una apreciată. Tot timpul este loc de mai bine, tocmai de aceea îmi doresc să nu dezamăgesc oamenii.
– De la o vreme, pare că locuitorii orașului Băicoi au devenit mai pretențioși și urmăresc cu atenție sporită lucrările publice. Vă deranjează acest lucru?
– Faptul că băicoienii au din ce în ce mai multe pretenții și că urmăresc investițiile care se realizează, este un lucru firesc și mă bucură. Asta înseamnă și că se realizează destul de multe, iar acum oamenii se uită și la detalii. Este normal ca fiecare locuitor să își spună părerea despre cum dorește să se modernizeze orașul sau să arate cartierul în care locuiește. Ba chiar mai mult, de foarte multe ori sunt sunat și mi se atrage atenția că la diverse lucrări sunt anumite nereguli. Asta mă bucură, pentru că între mine și băicoieni există o legătură directă, transparentă și că avem același obiectiv: Băicoi – oraș european!
– V-a schimbat cumva funcția de primar sau ați rămas același om?
– Eu sper că funcția de primar nu m-a schimbat, dimpotrivă, cred că m-a adus mult mai aproape de oameni, de problemele lor. Faptul că de ziua mea am primit peste 1000 de mesaje de felicitare mă face să cred că am rămas același om, aproape de băicoieni.
Ziarul de Ploiești