Şase turişti din Bucureşti au rămas blocaţi, joi seară, într-o zonă împădurită din apropierea Barajului Paltinu, din cauză că au încercat să ajungă pe jos, venind dinspre Breaza.
Din cauza întunericului, grupul a pierdut direcţia și a decis să rămână pe loc.
O persoană care îi însoțea a reușit să coboare pe coardă, pentru a ieşi către drumul de legătură care duce la baraj.
“Acesta a fost singurul care a reuşit să coboare în siguranţă în drum, de unde a apelat SNUAU 112, solicitând ajutor. Cei şase turişti au fost contactaţi de către jandarmi şi îndrumaţi să rămână pe loc, în loc sigur, până la sosirea echipajului format din 4 jandarmi montani (…) echipaţi cu materialele necesare intervenţiei pentru coborâre în rapel“, a precizat Inspectoratul de Jandarmi Prahova.
Ziarul de Ploiești