Printr-un comunicat de presă, Secția Penală a Tribunalului Prahova anunță că toți inculpații din dosarul Lukoil, instrumentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, nu mai sunt în control judiciar. Decizia nu este definitivă și poate fi contestată în 48 de ore.
Magistrații susțin că măsura controlului judiciar, luată până acum față de inculpați, a fost legală și temeinică (în foto, directorul general al rafinăriei Petrotel Lukoil – Bogdanov Andrey Iurevici).
Iată comunicatul: