Joi dimineață, polițiștii din cadrul Secției nr.1 de Poliție Ploiești au pus în executare 6 mandate de percheziție domiciliară, în municipiile Ploiești și Timișoara și într-o comună din județul Dâmbovița, la domiciliile unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Este vorba despre trei femei, suspectate că ar fi sustras – în zilele de 6, 17 și 18 ianuarie a.c. – mai multe sume de bani, dar și un ceas, de la persoane cu care ar fi întreținut raporturi sexuale în vederea obținerii de folose materiale.
Prejudiciul creat este de 11.500 de euro și, respectiv, 5.600 de lei.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
La data de 18 aprilie a.c., în urma probatoriului administrat, față de două dintre persoanele bănuite, două tinere de 25 de ani, s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca azi să fie prezentate unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.
Ziarul de Ploiești